În lumea afacerilor, oglinda retrovizoare e mereu mai clară decât parbrizul, se exprimă foarte plastic celebrul investitor american, Warren Buffett.
Multe persoane regretă că nu au luat anumite decizii, privind în urmă, așa cum a fost cazul în luna martie (când era destul de evident că la un moment dat, trendul burselor nu mai putea continua în creștere) și regretă că n-au vândut cu câteva săptămâni înainte. Cu piețele într-o revenire spectaculoasă în ultimele luni, unele dintre ele depășind chiar maximele istorice anterioare, mulți investitori își pot încerca din nou șansele cu această abordare.
Dacă nu ați vândut în februarie, vindeți acum? Nu-i așa de ușor, nu?
Totul arată evident când ne uităm în trecut și punem cap la cap toți indicatorii care să ne ducă spre concluzia evidentă a ceea ce s-a întâmplat deja, dar din păcate în timp real nu avem aceeași vizibilitate.
Țin minte discuții cu colegii mei prin ianuarie-februarie, când COVID-19 producea efecte în China și ne întrebam de ce piețele financiare nu reacționează. Este greu să ai o părere din ce în ce mai fundamentată, și să vezi în fiecare zi cum părerea ta este invalidată de către piețe. Din fericire, întotdeauna avem un plan, pentru fiecare dintre fondurile de investiții pe care le administrăm.
Așadar, care e planul tău? Ce orizont de timp ai? Cât risc îți permiți și ești dispus să accepți? Ce așteptări ai în privința randamentului? Dacă nu încerci să răspunzi la aceste întrebări, vei fi mereu la cheremul emoțiilor care te vor face vulnerabil și vei pune mereu la îndoială dacă faci ce trebuie sau nu. Cel mai probabil te vei consuma emoțional de fiecare dată când balanța înclină către scăderi.
Când ai un plan bine definit ai puterea de a economisi eficient, de a-ți atinge obiectivele financiare, fără să fii influențat de forțe mai puțin productive. Îți oferă mult dorita stabilitate în momente stresante, atât din punct de vedere mental, cât și financiar.
Dacă a existat vreodată un moment în istorie, care să demonstreze necesitatea unui plan de economisire, roller-coaster-ul de pe piețele financiare din 2020 o demonstrează astăzi.
Pe măsură ce acumulez experiență, îmi dau seama că nu există neapărat un indicator sau o combinație de indicatori care să ne ușureze munca ca investitori. Mai degrabă diferența dintre succes și eșec este dată de factorul psihologic, unde, într-adevăr, investitorii de succes excelează. Aceștia nu se lasă pradă emoțiilor, care le influențează negativ deciziile, ci rămân fideli unui modus-operandi care le-a adus rezultate în trecut și analizează rațional mersul piețelor.
Așadar, un astfel de comportament încercăm și noi să propunem clienților noștri, acela de a contura un plan de economisire, și apoi de a-l urma, fără abatere. Este cât se poate de simplu, și incredibil de eficient. A scoate factorul psihologic din ecuație duce la decizii mai raționale și mai profitabile.
Le propunem clienților noștri să economisească periodic, lunar dacă se poate, într-unul sau mai multe fonduri de investiții care li se potrivesc acestora.
Dacă vorbim de a constitui un fond de urgență, atunci putem economisi într-un fond de fond cu risc scăzut, cum ar fi un fond de cash-management sau unul de obligațiuni.
Dacă vorbim despre economisire pe termen mai lung, însă nu tolerăm atât de bine fluctuațiile generate de acțiuni, putem opta pentru un fond de randament absolut, care își propune să aducă randament pozitiv an de an, unde managerul de portofoliu încearcă să mențină volatilitatea scăzută printr-o flexibilitate mai mare pe care o are.
Dacă ne dorim să economisim și avem un orizont de timp lung, putem opta pentru fonduri diversificate, care conțin un mix de acțiuni și obligațiuni, fonduri de real-estate sau direct fonduri de acțiuni. Acestea ar trebui să aducă randamente mai mari pe termen lung, prin urmare ele reprezintă o soluție viabilă pentru un orizont de timp îndelungat.
Odată ce investitorii și-au ales fondurile potrivite orizonturilor lor de timp, precum și nivelul de risc tolerat, tot ce trebuie să facă este să automatizeze tot procesul.
Acest lucru se poate face printr-un program de economisire automată. Ce face acest program? Gândiți-vă la el ca la un roboțel, care vine în fiecare lună, în data stabilită și transferă automat suma aleasă de dvs. în fondul preferat.
În felul acesta puteți cumpăra lună de lună unități de fond în fondul care vi se potrivește, indiferent dacă valoarea unei unități de fond crește sau scade. Veți cumpăra și atunci când prețul scade, profitând astfel de conjunctura nefavorabilă (cumpărând mai multe unități de fond), dar și când prețul este în creștere. Este foarte important însă să nu vă lăsați pradă emoțiilor în perioadele de scădere, deoarece acestea sunt cele care vă sporesc profitul în cele din urmă. Nu uitați, planul dvs. e gândit să depășească aceste perioade.
Eliminați astfel factorul psihologic din ecuație, cel care atârnă atât de greu. La finalul călătoriei veți fi cumpărat la cel mai bun preț, din punct de vedere matematic, la prețul mediu. Simulările noastre arată că această strategie este mult mai profitabilă pentru clienții decât altele.
Trăim mereu vremuri interesante și pare că acesta este noul normal. Criza pe care o traversăm ne arată importanța economiilor și pare că mare parte a populației înțelege acest lucru, deoarece cifrele privind economisirea cresc nu doar în România, ci pe tot globul.
A avea un plan de economisire pe care să-l respectăm ușurează considerabil povara emoțională și duce la cele mai bune rezultate pe termen lung. Astfel, când va veni următoarea perioadă care să ne dea emoții, vom fi protejați emoțional de planul pe care l-am conturat. Ne amintim că este gândit să depășească ca timp acea perioadă, profităm de ocaziile pe care ni le dau piețele financiare să achiziționăm la discount și tot ce trebuie să facem este să aplicăm în continuare planul personalizat de economisire.
Adrian Anghel, Deputy CEO
Avertisment
Acest articol are caracter pur informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Articolul nu reprezintă o recomandare de investiții din partea OTP Asset Management România SAI S.A. sau o ofertă fermă de a contracta produsele financiare la care face referire acesta. De asemenea, articolul nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. Deși informațiile prezentate au fost verificate cu atenție, OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă pentru informațiile prezentate în acest document, acestea putând fi modificate fără nicio notificare prealabilă. Vă atenționăm că valoarea investiției dumneavoastră poate crește sau poate scădea în timp, iar performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Nu este permisă preluarea informațiilor din acest articol