Revin acum, la început de an, cu o temă pe care am abordat-o de mai multe ori, atât pe blog, cât și în Podcastul nostru realizat de curând, Atlasul Banilor. Tema este economisirea pe termen lung prin intermediul fondurilor de investiții.

Așa cum am mai spus, fondurile de investiții pot reprezenta o soluție foarte bună pentru economisirea lunară de sume mici, în mod regulat, pe termen lung.

Indiferent dacă suntem la început de drum în ceea ce privește economisirea și începem să ne construim un fond de urgentă, dacă economisim pentru un obiectiv pe termen mediu (orizont de timp de câțiva ani) cum ar fi achiziționarea unei locuințe de vacanță sau pentru a finanța mai ușor școala copiilor și nu în ultimul rând dacă economisim pentru un orizont de timp îndepărtat, respectiv pentru momentul retragerii din activitate, fondurile de investiții sunt o soluție potrivită.

Vă propun să luăm pe rând câteva exemple:

Fondul de urgență /de rezervă

Când pornim la construcția unui fond de urgență /rezervă trebuie în primul rând să înțelegem că acești bani vor fi folosiți pentru o cheltuială neprevăzută. De exemplu, în cazul apariției unei probleme de sănătate care implică cheltuieli suplimentare, pentru reparații neprevăzute la mașină sau în casă și poate cel mai important pentru situația deloc plăcută în cazul pierderii locului de muncă.

În funcție de veniturile avute, de domeniul de activitate în care activați, de vârsta pe care o aveți, de numărul persoanelor avute în întreținere, valoarea acestui fond de urgență ar trebui să fie între 3 și 6 salarii lunare.

Având în vedere faptul că acești bani reprezintă un fond de urgență la care ar trebui să ai acces imediat și al cărui orizont de timp poate fi unul scurt, este de preferat ca plasamentele  să fie efectuate într-un fond cu risc foarte scăzut (fond monetar sau fond de obligațiuni cu durată scurtă). Aceste fonduri au o volatilitate (creșteri sau scăderi bruște) foarte scăzută și sunt oarecum similare cu un cont de economii, însă pot genera randamente superioare pe orizonturi mai lungi de timp.

Economii pentru școala copiilor

Acest subiect l-am abordat pe larg într-un alt articol de pe blogul nostru, cu titlul Școala pentru Alexandra.

Concluzia articolului era că timpul este în favoarea noastră ca și părinți. Dacă începem cât mai devreme să economisim sume mici lunar, în mod regulat, putem economisi o sumă importantă de bani care ar putea fi un ajutor important pentru a ne atinge scopul, acela de a putea oferi copilului nostru o universitate bună. Dintr-un calcul simplu, dacă reușești să economisești 200 lei/luna, timp de cincisprezece ani, cu o rată de creștere anuală de 5%, peste cei cincisprezece ani vei avea în cont o sumă de peste 53,600 lei. În mod evident, cu cât suma economisită este mai mare, cu atât valoarea economiilor tale va crește în timp. Fondurile de investiții cu expunere pe acțiuni sau fondurile diversificate, pe un orizont de cincisprezece ani pot să aducă rate de creștere ridicate. Având la dispoziție 15 ani și o abordare investițională constantă (economisire regulată lunară) poți obține astfel de creșteri medii.

Economii pentru momentul retragerii din activitate /Pensionare

Și acest subiect l-am abordat în mai multe articole de pe blogul nostru, putând aminti aici Turist în Tenerife sau în cel numit Plătește-te pe tine primul.

În cele din urmă una dintre concluzii era că dacă suntem acum obișnuiți să mergem în excursii în străinătate, dacă vrem la mare în Grecia sau la ski în Bulgaria sau Austria, este greu de crezut să nu îți dorești să ai același stil de viață și când vei împlini 65 de ani. Atunci te vei retrage din activitate și foarte multe studii ne spun că gradul de înlocuire a salariului cu pensia va fi unul de 35% – 45%. Pe de altă parte, există studii care ne arată că pentru a-ți menține același standard de viață ar trebui ca sumele disponibile la momentul pensionării să reprezinte aproximativ 75% – 85% din salariu. În aceste condiții este clar că trebui să ai sume economisite care să acopere diferența aceasta.

Având în vedere orizontul lung de timp, economisirea prin intermediul fondurilor cu risc ridicat, dar și cu potențial de câștig ridicat, respectiv fondurile de acțiuni reprezintă o soluție de luat în considerare. O strategie de investiții regulată, lună de lună a unei sume relativ mici ne protejează de efectele volatilității specifice piețelor de acțiuni și pe termen lung poate genera profituri consistente. Istoric fondurile de acțiuni au generat pe termen lung randamente net superioare altor instrumente de economisire clasică și reprezintă unul din cele mai bune modalități de a te proteja de efectele inflației.

Nu închei acest articol fără să vă reamintesc că este important ca înainte de a investi, să alocăm un strop de răbdare și efort astfel încât să înțelegem cât mai bine cum funcționează fondurile de investiții. Și nu în ultimul rând înțelegem cât mai bine politica de investiții a fondurilor în care dorim să investim și riscurile aferente fiecăruia.

 

Dan Popovici, CEO

Avertisment

Acest articol are caracter pur informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Articolul nu reprezintă o recomandare de investiții din partea OTP Asset Management România SAI S.A. sau o ofertă fermă de a contracta produsele financiare la care face referire acesta.  De asemenea, articolul nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. Deși informațiile prezentate au fost verificate cu atenție, OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă pentru informațiile prezentate în acest document, acestea putând fi modificate fără nicio notificare prealabilă. Vă atenționăm că valoarea investiției dumneavoastră poate creste sau poate scădea în timp, iar performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Nu este permisă preluarea informațiilor din acest articol fără precizarea sursei.