Pe data de 30.03.2021 indicele principal al Bursei de Valori București, BET a depășit pragul psihologic de 11,000 de puncte, un nou maxim istoric. Tot în această zi și OTP AvantisRO, fond cu expunere pe companiile locale sau companii care își desfășoară o parte din activitate în România, administrat de OTP Asset Management România a atins un nou maxim istoric.
În prezent indicele cuprinde cele mai lichide 17 companii listate pe Bursa de Valori București, mare parte dintre aceste companii regăsindu-se și în portofoliul fondului de acțiuni, OTP AvantisRO, cât și în alte portofolii ale fondurilor cu expunere pe acțiuni. La calculul indicelui BET nu se iau în calcul dividendele plătite de companii, însă dacă s-ar fi luat în calcul, maximul atins în anul 2007 ar fi fost depășit încă din anul 2017.
În anul 2007, când a fost atins maximul anterior, indicele cuprindea doar 10 companii, în prezent o parte dintre acele companii au fost delistate, iar o parte nu mai fac parte din indice. Locul acestor companii a fost luat de alte companii care s-au listat mai recent, iar componența indicelui a fost extinsă. Companiile care încă sunt listate pe Bursa de Valori București, dar nu mai fac parte din indicele BET, au picat testul lichidității sau al capitalizării free float-ului. Cei doi indicatori fac parte din metodologia de calcul a indicelui.
Din cele 10 companii incluse in indicele BET în anul 2007, doar 4 se regăsesc și în prezent, respectiv Banca Transilvania, OMV-Petrom, BRD-GSG și Transelectrica. Un lucru care merită observat este că dintre companiile care făceau parte din indicele BET, atât în anul 2007, cât și în 2021, una singură este pe plus în momentul de față, ținând cont de evoluția prețului și neluând în calcul dividendele plătite: Banca Transilvania. Cum se face că dacă celelalte 3 companii au avut scăderi în cei 14 ani cuprinse între -29% și -45%, indicele este pe plus?
O explicație ar fi că acțiunile Băncii Transilvania s-au apreciat cu peste 140%, iar aceasta creștere a compensat scăderile înregistrate de celelalte 3 companii.
Însă în acest caz se aplică ”prejudecata supraviețuirii” – survivorship bias. Acest lucru se întâmplă atunci când selectăm doar supraviețuitorii, cei care au depășit performanța celorlalți, indiferent că sunt oameni, companii și ajungem la concluzii pe baza atributelor lor, fără a privi mai larg întregul set de date, inclusiv pe cei/cele care aveau caracteristici similare, dar nu au reușit.
Cel mai faimos exemplu de prejudecată a supraviețuirii datează din al Doilea Război Mondial. Armata americană l-a rugat pe matematicianul Abraham Wald să studieze cum să protejeze mai bine avioanele împotriva doborârii. Armata știa că armura va ajuta, dar nu putea proteja întregul avion deoarece acesta ar fi fost prea greu pentru a mai putea zbura. Inițial, planul lor a fost să examineze avioanele care se întorceau din lupta, să vadă unde au fost lovite cel mai rău – aripile, coada și în centrul corpului – și apoi să întărească acele zone.
Sursa: www.wikipedia.org
Dar Wald și-a dat seama că au căzut pradă prejudecății de supraviețuire, deoarece din analiză lor lipsea o parte valoroasă a imaginii: avioanele care au fost lovite, dar care nu reveniseră. Drept urmare, armata plănuia să blindeze exact părțile greșite ale avioanelor. Găurile de glonț la care se uitau indicau de fapt zonele în care un avion putea fi lovit și să continue să zboare – exact zonele care nu aveau nevoie de întărire.
Sursa: www.wikipedia.org
Exact la fel este și în cazul companiilor din indicele BET, am putea spune că acestea sunt cele mai bune/performante companii de pe bursa locală, însă cele din prezent sunt doar cele care au supraviețuit/au reușit să se păstreze în indicele BET. La fel este și cazul fondului OTP AvantisRO, dacă ne uităm la performanța lui istorică am putea spune că acesta este performant deoarece companiile de pe bursă locală au fost performante, însă acest lucru este parțial adevărat. O mare parte din companiile care au adus performanță fondului în trecut nu mai sunt prezente momentan în portofoliul fondului, acestea fiind lichidate, ulterior investind în alte companii. Performanța a fost adusă prin managementul activ care a fost practicat de-a lungul timpului, prin faptul că încercăm să identificam următorii câștigători.
Alexandru Ilisie, Investment Director
Avertisment
Acest articol are caracter pur informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Articolul nu reprezintă o recomandare de investiții din partea OTP Asset Management România SAI S.A. sau o ofertă fermă de a contracta produsele financiare la care face referire acesta. De asemenea, articolul nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. Deși informațiile prezentate au fost verificate cu atenție, OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă pentru informațiile prezentate în acest document, acestea putând fi modificate fără nicio notificare prealabilă. Vă atenționăm că valoarea investiției dumneavoastră poate crește sau poate scădea în timp, iar performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Nu este permisă preluarea informațiilor din acest articol.