Așadar, cum să te retragi milionar la pensie? Bună întrebare. Perioada actuală a încetinit stilul de viață al multora dintre noi, până la aproape de a sta pe loc, ceea ce ne dă mai mult timp pentru dezvoltare personală. Pe lângă a avea grijă de sănătatea personală, mulți oameni acum se preocupă și de sănătatea financiară, căutând să învețe cum să-și gestioneze mai bine banii, cum să înceapă să economisească eficient și cum să investească. Și bine fac!
Însă o prejudecată a celor care nu au avut însă experiența de a investi până acum, este aceea că ai avea nevoie de mulți bani pentru a începe. Am vorbit despre această idee aici, aici și aici. Poți începe a începe să economisești prin intermediul fondurilor de investiții și nu ai nevoie de mai mult de 50 de lei, euro sau dolari, în funcție de fondul de investiții pe care îl alegi.
Să presupunem că ai înțeles că e bine să ai niște bani puși deoparte, că e mai bine să ai mai multe surse de venit și că ai muncit destul pentru bani și vrei să mai lași și banii să muncească pentru tine. Să zicem că venitul tău e unul mediu și că vrei să te retragi milionar din activitate. Așadar un tel ambițios. Cum începi?
În primul rând trebuie să ai un plan bine definit. Apoi, în funcție de vârsta ta, trebuie să începi să economisești în mod recurent. Inspirat de un articol, am calculat de câți bani ai avea nevoie pentru a te retrage din activitate ca milionar în LEI, având la bază salariul mediu din România.
Premisele de la care am plecat sunt următoarele:
- Câștigi salariul mediu din România, adică 3.411 RON în noiembrie 2020, conform celor mai recente date publicate de INS;
- Pleci de la zero, nu ai niciun leu economisit;
- Vrei să ajungi la 1 milion de RON la retragerea din activitate;
- Retragerea din activitate se face la 65 de ani;
- Câștigi un randament anual de 7.5%;
- Nu am ținut cont de inflație, creșteri de salariu, alte cheltuieli pe parcurs;
- Economisești lunar, la sfârșitul lunii.
Despre cât ar trebui să investești în funcție de vârsta ta, am mai scris aici. Totuși, specialiștii recomandă să economisim minim 10% din veniturile noastre. Sumele de care ai nevoie diferă foarte mult în funcție de vârsta ta. Am făcut calculele și-ți prezint rezultatele mai jos:
- Dacă pornești de la 20 de ani, ai nevoie să economisești doar 7% din salariul tău, adică 223 de RON pe lună;
- Dacă pornești de la 25 de ani, ai nevoie să economisești doar 10% din salariul tău, adică 330 de RON pe lună;
- Dacă pornești de la 30 de ani, ai nevoie să economisești doar 14% din salariul tău, adică 492 de RON pe lună;
- Dacă pornești de la 35 de ani, ai nevoie să economisești 22% din salariul tău, adică 742 de RON pe lună;
- Dacă pornești de la 40 de ani, ai nevoie să economisești 33% din salariul tău, adică 1.139 de RON pe lună;
- Dacă pornești de la 45 de ani, ai nevoie să economisești 53% din salariul tău, adică 1.805 RON pe lună;
- Dacă pornești de la 50 de ani, ai nevoie să economisești 89% din salariul tău, adică 3.020 RON pe lună.
Observați în graficele de mai sus ce beneficii enorme ai dacă începi să economisești inteligent din timp. Cu cât începi mai târziu, cu atât ai nevoie să strângi mai mulți bani pentru a atinge același scop, acela de a avea un milion de lei la retragerea din activitate.
Dacă începi să economisești din timp ai avantajul de a beneficia de dobândă compusă.
Astfel, banii tăi vor face bani și acei bani vor face bani la rândul lor. Și asta scade efortul tău financiar.
Așa că nu e timp mai bun decât prezentul ca să începi să economisești!
Adrian Anghel, Deputy CEO
Avertisment
Acest articol are caracter pur informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Articolul nu reprezintă o recomandare de investiții din partea OTP Asset Management România SAI S.A. sau o ofertă fermă de a contracta produsele financiare la care face referire acesta. De asemenea, articolul nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. Deși informațiile prezentate au fost verificate cu atenție, OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă pentru informațiile prezentate în acest document, acestea putând fi modificate fără nicio notificare prealabilă. Vă atenționăm că valoarea investiției dumneavoastră poate crește sau poate scădea în timp, iar performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Nu este permisă preluarea informațiilor din acest articol