Încă preferatele investitorilor din România, fondurile care investesc în instrumente cu venit fix reunesc undeva la 80% din banii românilor în fondurile de investiții.

Deși piețele de capital înregistrează randamente spectaculoase în ultima perioadă și din ce în ce mai mulți români fac pasul către acțiuni, majoritatea banilor rămâne încă plasată în fonduri care investesc în instrumente cu venit fix.

Oare însă de ce se numesc aceste instrumente financiare așa, de “venit fix”?

Fiindcă orice investitor știe de la bun început randamentul pe care îl poate obține atunci când constituie un depozit, cumpără un titlu de stat, o obligațiune corporativă, cu condiția să își mențină această investiție până la data scadentă.

În acest caz nu poți obține nici mai mult, nici mai puțin decât acel randament oferit de emitent la început, acesta putând fi de 1, 2 sau 5%. Singurul mod de a obține un randament diferit este prin lichidarea investiției înainte de data scadentă.

Dacă în cazul depozitelor bancare pierzi dobânda acumulată, în cazul obligațiunilor sau titlurilor de stat poți avea un randament mai mare sau mai mic, în funcție de evoluția prețului din piață la momentul respectiv.

Însă dacă ai suficientă răbdare și menții investiția până la scadență, atunci înregistrezi acel venit fix, pe care îl cunoști de la bun început.

Spun asta pentru a da câteva ingrediente de investiții de succes și în această zonă a instrumentelor cu venit fix, instrumente care nu traversează cea mai populară perioadă a lor.

În momentele când dobânzile încep să crească (mediul în care ne aflăm în prezent), când apare inflația sau instabilitatea politică, investitorii cer o primă de risc în creștere pentru plasamentele lor, iar instrumentele cu venit fix sunt ușor penalizate. De ce ai plasa acum cu 2%, când peste un an poți plasa cu 3%?

Așadar în piețele secundare, prețul acestor instrumente scade ușor când dobânzile cresc. Cu toate acestea, cei ce nu vând înregistrează acel venit fix pe care-l știu de la început. De ce? Fiindcă la scadență vei primi banii investiți plus dobânda/cupoanele aferente.

În plus, mai am două vești bune: prețul se formează din așteptările pieței privind creșterile de dobândă (legată și ea de inflație), cât și de vești legate de capacitatea celui care se împrumută de a rambursa datoria. Aici factorul politic este dominant în cazul titlurilor de stat, deoarece știm că investitorilor internaționali nu le place agitația politică și penalizează țările instabile prin dobânzi cerute mai mari.

Dacă în cazul inflației ne putem aștepta la o perioadă în care aceasta va fi mai mare decât dobânda de politică monetară (prin urmare la dobânzi doar ușor mai mari decât acum), deoarece în perioada pandemiei s-au creat munți de datorii publice care ar exploda la dobânzi prea mari, riscul politic pare a se diminua în prezent. Într-o formă sau alta, vom avea un guvern, ceea ce e o veste bună pentru titlurile de stat ale României și implicit pentru fondurile de obligațiuni care sunt marcate la piață.

Ultima veste bună vine din faptul că mediul actual ne dă șansa să plasăm la randamente din ce în ce mai mari. Fără să intru în detalii tehnice, ceea ce se pierde în prima fază, atunci când dobânzile încep să crească din prețul obligațiunilor, se recuperează ulterior prin reinvestirea dobânzilor primite și a cupoanelor obligațiunilor la dobânzi/randamente din ce în ce mai mari, astfel că efectul este de fapt unul pozitiv pentru investitorii pe termen mediu și lung.

Astfel, trebuie să ne întrebăm cu toții, “care este orizontul meu investițional real?” Avem nevoie de toți banii în 3 ani sau vom cheltui de fapt doar o parte din ei și o parte îi vom reinvesti în continuare? E important să fim onești cu noi, cunosc persoane care rostogolesc aceleași depozite de ani de zile fiindcă “o să aibă nevoie de bani”, timp în care au avut un cost de oportunitate enorm.

Dacă orizonul nostru investițional depășește 3-5 ani de zile (și aici sigur cam așa e, niciodată nu vom cheltui toți banii, vom lăsa ceva copiilor/nepoților spre exemplu), ar trebui să ne bucure de fapt creșterea dobânzilor și să profităm de aceste prețuri scăzute și să înțelegem că și noi vom înregistra randamente mai mari prin plasamentele pe care le fac fondurile de venit fix (fonduri de obligațiuni) de acum înainte. Însă trebuie să avem puțin răbdare până se văd rezultatele acestor investiții.

Nu în ultimul rând, sunt avocatul diversificării inclusiv pe clase de active, și în acest sens, cred că investitorii ar trebui să aibă dețineri atât în instrumente cu venit fix (depozite, titluri de stat, obligațiuni corporative), cât și în instrumente cu volatilitate mai mare (acțiuni, imobiliare), chiar dacă în ultimii ani beneficiile diversificării între aceste clase de active s-au redus.

Atunci când acțiunile suferă scăderile lor periodice, putem profita prin lichidarea unor instrumente cu venit fix și alocarea capitalului nostru către acțiuni, și invers, atunci când piețele de acțiuni cresc putem aloca mai mult către instrumentele cu venit fix prin lichidarea unor acțiuni pe care avem profit, putând astfel conserva profitul obținut. Așadar, instrumentele cu venit fix rămân o componentă importantă a unui portofoliu sănătos. Dobânzile în creștere pot aduce puțină volatilitate pe termen scurt, însă, un investitor cu un orizont de timp lung, va avea de fapt, beneficii de pe urma creșterilor de dobânzi.