Descriere
Fondul de investiții OTP Expert – fond de investiții în acțiuni, este recomandat investitorilor care au un profil de risc mediu spre ridicat, urmărind obținerea unui câștig de capital în condițiile unei expuneri pe piața acțiunilor.
OTP Expert are ca politica de investiții plasarea resurselor preponderent în acțiuni și poate investi și în
instrumente cu venit fix (ex. obligațiuni, titluri de stat), instrumente ale pieței monetare și alte instrumente
financiare, în vederea asigurării lichidității necesare.
Fondul poate fi accesat exclusiv prin distribuitorul OTP Asset Management România SAI SA, iar operațiunile de adeziune-subscriere/răscumpărare se efectuează doar la sediul companiei.
Obiectiv: Fondul își propune aprecierea capitalului pe termen lung.
Investiția inițială este contravaloarea 1 unități de fond, la care se adaugă comisionul de subscriere. Suma minima obligatorie pentru subscrieri ulterioare este de 10.000 Ron.
Trimestrul II 2020 – Valoare dividend 307,43670041 lei
Trimestrul III 2020 – Valoare dividend 160,30508638 lei
Trimestrul IV 2020 – Valoare dividend 87.06777714 lei
Profilul de risc al fondului este calculat conform Indicatorului Sintetic de Risc și Randament (ISRR), riscul acestora se încadrează la indicatorul 5 din 7, unde 1 reprezintă riscul cel mai scăzut, iar 7, riscul cel mai ridicat. Orice investiție implică un anumit risc și trebuie să ne amintim că există o relație puternică și direct proporțională între riscul asumat și câștigul așteptat. Astfel, un risc redus, presupune și un randament potențial scăzut, pe când un risc ridicat, presupune un randament potențial mare.
Risc Redus
Randament potențial scăzut
Risc Ridicat
Randament potențial mare

Având în vedere că fondul investește preponderent în acțiuni, perioada de investiție recomandată este de minim 5 ani.
10% comision de subscriere ZERO comisioane de răscumpărare
Data de început: 18.02.2015
Valoarea nominală a unității: 10.000 RON
Tipul fondului: Fond deschis de investiţii denominat in RON
OTP Expert – Autorizația ASF nr. 134/05.07.2017
Nr. Înreg. Registrul ASF CSC06FDIR/400104
Cod ISIN ROFDIN0002G0
Depozitar
Banca Comercială Română
Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 5
Nr. Înmatriculare ORC J40/90/23.01.1991, CUI R361757,
Nr. Registru Bancar RB-PJR-40-008/1999
Nr. Registru ASF PJR10/DEPR/400010/04.05.2006
Auditor financiar
EXPERT AUDIT S.R.L
Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 1, bl. E2, sc. A, ap.13, Tulcea CUI 14058398,
Autorizație CAFR nr. 137/24.01.2002