Profilul tău investițional este MODERAT
Investitorii cu profil moderat înțeleg comportamentul pieței financiare și pot accepta un risc pe termen scurt, în scopul de a obține unele creșteri de capital pe termen lung.
Strategia de investiții cea mai potrivită este investiția într-un portofoliu diversificat pe mai multe clase de active (obligațiuni, acțiuni, etc) obținut prin intermediul fondurilor de acțiuni și obligațiuni. Acesta este potrivit pentru investitorii pe termen mediu, care caută stabilitate relativă a capitalului, dar care doresc în același timp să-și protejeze activele de efectele inflației.
Exemplu: 25% fonduri de acțiuni și 75% fonduri de obligațiuni
Note legale
Acest chestionar de profilare a investitorilor este emis doar cu scop informativ și nu ar trebui interpretat ca fiind o sugestie, o invitație sau o ofertă de a iniția vreo tranzacție sau ca fiind vreo formă de recomandare de investiții și nu constituie un sfat legal, fiscal sau contabil. De asemenea, nu este și nu ar trebui să fie considerat ca fiind o recomandare de investiții în instrumente financiare, conform Regulamentelor ASF în vigoare. Deși informația din acest chestionar a fost elaborată cu bună-credință, OTP Asset Management România SAI SA nu pretinde că informațiile prezentate în acest chestionar sunt perfect precise sau complete. Cu toate acestea, se bazează pe surse disponibile publicului larg și considerate a fi, la nivel general, de încredere. Acest material nu intenționeaza să influențeze în niciun mod sau să fie considerat a fi un substitut pentru activitatea de cercetare și consultanță centrată pe obiectivele și restricțiile specifice de investiții ale destinatarului (inclusiv în ce privește aspectele fiscale) și astfel investitorii ar trebui să apeleze la consiliere financiară individuală. Înainte de achiziția sau vânzarea instrumentelor financiare, vă rugăm să analizați prospectele de emisiune, regulile, documentele cheie destinate investitorilor (DICI) și orice alte documente relevante privind fondurile deschise de investiții pentru a putea lua o decizie investițională în baza unei consultări solide. Vă rugăm să apelați la consultantul dumneavoastră competent pentru sfaturi privind riscurile, comisioanele, taxele, potențialele pierderi și orice alte condiții relevante, înainte de a lua o decizie investițională privind fondurile de investiții. OTP Asset Management România SAI SA, în conformitate cu legislația aplicabilă, nu își asumă nicio responsabilitate, obligație, garanție sau asigurare de niciun fel pentru orice fel de daună directă sau indirectă (inclusiv pierderi generate de investiții) sau pentru costurile sau cheltuielile, consecințele juridice detrimentale sau alte sancțiuni (inclusiv daune punitive sau consecvențiale) suferite de orice persoană fizică sau juridică, ca urmare a cumpărării sau vânzării de fonduri de investiții. Citiți prospectul de emisiune și Informațiile Cheie Destinate Investitorilor (DICI) înainte de a investi în fonduri deschise de investiții. Performanțele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Prospectul de emisiune și Informațiile Cheie Destinate Investitorilor (DICI), precum și informații complete puteți obține de la sediile Distribuitorilor OTP Bank România, sediul OTP Asset Management România SAI SA, precum și pe website www.otpfonduri.ro.