Din 14.10.2024, OTP Asset Management Romania SAI S.A. face parte din Grupul Banca Transilvania și nu mai aparține Grupului OTP. Marca OTP este folosită sub o licență temporară. Accesează secțiunea de Întrebări și Răspunsuri, pentru a afla mai multe informații.

Blog

De ce educație financiară?

De ce educație financiară?

Despre educație financiară au scris și colegii mei, aici și aici, și foarte bine aș adăuga. Și probabil că vom mai scrie și pe viitor. Însă datele pe care vreau să vi le prezint astăzi sunt cu adevărat șocante.

Am dat întâmplător peste un articol săptămâna aceasta, care spune în felul următor: ” 30.000 de români păcăliți de schema piramidală Onecoin” Cum? Scheme piramidale în 2019? Ei bine da. Se pare că schema Onecoin a făcut 30.000 de victime în România și se baza pe faptul că oamenii nu sunt educați în această “nișă”.

Nu o să intru în schema aceasta piramidală, despre care puteți găsi informații pe Google, deoarece nu face obiectului prezentului articol. Iar despre Bitcoin știți care e părerea mea. Nu, articolul ăsta e despre educație financiară, sau lipsa ei.

Cum e posibil ca în 2019 să faci un împrumut ipotecar ca să cumperi un “pachet educațional” de Onecoin, orice ar fi asta? Lipsa educației financiare.

Cum e posibil ca 30.000 de oameni să cadă victime acestei scheme piramidale? Lipsa educației financiare. (apropo, numărul ăsta e mai mare decât suma conturilor active de la Bursa de la București!)

Cum e posibil ca cel mai dorit “pachet educațional” să fie nici mai mult nici mai puțin decât de 48.000 de euro în timp ce românul are în medie 2.000 de euro în bancă? Ați ghicit, lipsa educației financiare.

Ar fi amuzant, dacă n-ar fi trist. Ai zice că am învățat din trecutul nostru tumultos. Și totuși, unii oameni au primit un “pachet educațional” pe care n-o să-l uite prea curând. Asta fiindcă noi aici în România suntem în sfârșit campioni la ceva. Știți cum mereu suntem pe ultimul loc la orice? Ei bine suntem pe primul loc la a fi cei mai analfabeți financiar! ( încerc să pun asta într-o notă pozitivă).

Conform unui studiu global făcut de S&P în 2014, 2 din 3 adulți sunt analfabeți financiar. Ce înseamnă asta? Că o persoană nu a putut răspunde la cel puțin 3 din 4 întrebări despre concepte precum diversificarea riscului, inflație, dobândă și dobândă compusa.

Nu doar că anafabetismul financiar e răspândit, dar sunt și variații mari de la stat la stat.

Costurile anafabetismului financiar sunt semnificative. Consumatorii care nu înțeleg aceste concepte ajung să plătească comisioane de tranzacții mai mari, să facă datorii mai mari și să sfârșească cu dobânzi mai mari la împrumuturi. De asemenea ajung să se împrumute mai mult și să economisească mai puțin.

În același timp, cei ce sunt nu analfabeți financiar au parte de multiple beneficii. Oamenii cu “talente financiare” sunt mai buni la planificare financiară și economisesc pentru pensionare. Ei de asemnea împart riscul pe mai multe clase de active prin diversificare.

Nu e de mirare că 66% din populație e analfabetă financiar. OECD a citat un studiu făcut în Canada care arată că a alege cel mai potrivit plan de pensii e mai stresant decât o vizită la dentist.

Și totuși, v-am promis că suntem premianți? Ei bine iată cum stăm față de țările din jur. În România mai mult de 80% din populație e analfabetă financiar. Mult peste alte țări precum Ucraina, Ungaria și Polonia.

Dacă cumva la asta vă așteptați, ce spuneți de faptul că suntem întrecuți și de Tunisia, Etiopia sau Algeria? Cred că este momentul să ne trezim.

Deciziile financiare devin din ce în ce mai importante, dacă generațiile trecute se bazau pe guvern sau angajator pentru pensie, situație diferită de la țară la țară, acum povara deciziei este, la nivel mondial, a angajatului. Angajatului îi revine răspunderea să decidă cum e mai bine pentru el. Ei bine, cum ar putea angajatul să ia o decizie de o asemenea importanță când el nu posedă cunoștințe de bază privind economia?

Cred cu tărie că soluția este la consultantul financiar. Poate că nici nu trebuie să vă pricepeți la toate, în fond eu nu mă pricep la cardiologie. Dar ascult părerea unui specialist și îi urmez sfatul întru totul. Așa cred că ar trebui să fie și cu deciziile financiare importante. Consultantul dvs. trebuie să vă îndrume în acest univers din ce în ce mai complex, dar și important, al banilor.

Iar dacă vreți să vă educați financiar, nimic mai ușor în epoca internetului. Băncile, deși blamate, desfășoară vaste programe de educație financiară. OTP Group crede cu tărie că un client educat financiar e de dorit.

De aceea sprijinim Fundația Dreptul la Educație cu toată puterea noastră. Ne mândrim cu primul și singurul centru de educație financiară din România, OK Center, care e un spațiu fain unde adulții dar și copiii pot învăța, jucându-se. Puteți vedea ce fac colegii noștri pe site-ul lor, https://www.okcenter.ro

Spor la educație!

P.S.: Și tu, cel care citești acest articol ai datoria să pui umărul la ridicarea nivelului. Discută cu apropiații despre ce știi tu despre bani și produse financiare și crește un pic nivelul discuțiilor. Cine știe, poate la următorul sondaj scădem la 70%  grad de anafabetism financiar 🙂

Adrian Anghel, Head of Sales

Avertisment

Acest articol are caracter pur informativ și prezintă opinii personale ale autorului. Articolul nu reprezintă o recomandare de investiții din partea OTP Asset Management România SAI S.A. sau o ofertă fermă de a contracta produsele financiare la care face referire acesta. De asemenea, articolul nu reprezintă o consiliere financiară personalizată cu privire la investiții sau consiliere fiscală/juridică. OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă în privința potențialelor pierderi rezultate în urma tranzacțiilor desfășurate în concordanță cu ideile exprimate în acest articol. Deși informațiile prezentate au fost verificate cu atenție, OTP Asset Management România SAI S.A. nu este responsabilă pentru informațiile prezentate în acest document, acestea putând fi modificate fără nicio notificare prealabilă. Vă atenționăm că valoarea investiției dumneavoastră poate crește sau poate scădea în timp, iar performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a realizărilor viitoare. Nu este permisă preluarea informațiilor din acest articol fără precizarea sursei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Send this to a friend